CREDITE NEBANCARE ACCESIBILE


Creditele de la societatile nebancare: usor, rapid, accesibil si scump. Foarte scump

Actul de identitate si o adeverinta de venit sunt documentele suficiente, de obicei, pentru a lua un credit de consum de la o institutie financiara nebancara. Mai mult, cererea poate fi facuta la telefon, pe internet sau prin posta. Conditiile oferite de aceste Institutii Financiare Nebancare sunt atractive pentru tot mai multi clienti, fapt dovedit si de statisticile Bancii Nationale. IFN-urile au ajuns sa detina anul trecut o treime din totalul creditelor pentru populatie. Dincolo de modul facil de obtinere a creditului nebancar, pot aparea surprize mai ales cand clientii nu sunt atenti la ce semneaza. Unele IFN-uri practica dobanzi chiar si de sapte ori mai mari decat bancile.

Informatia pe scurt

IFN-urile dau imprumuturi nebancare mai usor decat bancile, dar dobanda anuala poate fi de peste 200%
Reglementarile BNR sunt mai putin stricte pentru IFN-uri decat pentru banci
Pentru a evita surprizele, clientii trebuie sa verifice identitatea actionarilor, sa compare costurile si conditiile creditelor nebancare si sa citeasca atent contractul de credit

IFN-urile mizeaza pe tentatia clientilor de a obtine un credit nebancar mic fara multa birocratie. In timp ce bancile solicita un numar mai mare de acte si impun conditii mai dure, IFN-uri sunt flexibile si accepta acordarea imprumutului nebancar doar in baza buletinului si a unei adeverinte de venit. IFN-urile le prezinta clientilor si alte avantaje, cum ar fi virarea sumei in 24 de ore, lipsa justificarii pentru folosirea banilor sau verificarea la Biroul de Credite a restantelor fata de banci.

Restantierii bancilor sunt triati in functie de restante: daca suma este mica, daca intarzierea a fost redusa si s-a achitat totusi rata, etc.

Usor, rapid si accesibil. Si scump

Aceste societati nebancare se ghideaza dupa sloganul: usor, rapid si accesibil. In schimb, la capitolul dobanzi, unele IFN-uri dau dovada de putina transparenta. Evita sa afiseze dobanzile anuale efective si invoca faptul ca ele sunt adaptate fiecarui client doritor de credite nebancare. Altele dau exemple de imprumuturi si rate corespunzatoare acestora fara sa precizeze si care este perioada de rambursare a creditului.

Cu toate acestea, dau asigurari ca nu practica dobanzi sau comisioane ascunse. Comparativ, dobanzile anuale aplicate de IFN-uri pentru credite de consum pot ajunge pana la 227%, in timp ce ale bancilor comerciale sunt cuprinse intre 20 si 30%. Ratele pentru imprumuturile luate de la institutiile nebancare sunt calculate saptamanal, in multe cazuri, si nu lunar asa cum se practica la banci.

Provident Financial acorda credite de nevoi personale de la 400 lei pana la 2.500 lei. Intr-o prima faza, clientii pot primi cel mult 1.500 lei. Documentele solicitate sunt actul de identitate si sursele de venit ale persoanei sau ale familiei acesteia, iar dobanda anuala efectiva (DAE) este de 227%. Conform exemplului de calcul prezentat de societate, la un imprumut de 1.500 lei, clientul trebuie sa returneze intr-un an 2.589 lei, iar la unul de 2.500 lei trebuie sa ramburseze 4.316 lei. Citifinancial are conditii similare si aplica DAE de 91%, insemnand ca pentru 2.500 lei trebuie rambursata suma de 3.343 lei.

TBI Credit se numara prin societatile care pretind mai multe acte, dar si conditii mai multe. Solicitantul trebuie sa aiba un contract de munca pe perioada nedeterminata si o vechime de cel putin trei luni la ultimul loc de munca. Sumele imprumutate pot fi mai mari, de pana la 5.000 euro, iar dobanda anuala efectiva este de 25,76%.

Bancile au dobanzi anuale care variaza intre 20 si 30%. Pentru un imprumut de 2.500 lei luat de la o banca, un client are de dat inapoi intre 2.730 lei si cel mult 2.850 lei intr-un an.

Reglementarile de functionare le permit IFN-urilor sa fie mai flexibile decat bancile

Singura diferenta relevanta dintre banci si IFN-uri este aceea ca bancile pot atrage depozite, in timp ce IFN-urile nu au aceasta posibilitate. Din acest motiv, bancile au reglementari mai  stricte decat IFN-urile si sunt controlate mai atent. Atat bancile, cat si IFN-urile din UE pot functiona pe piata romaneasca, de la 1 ianuarie 2007, in baza unei autorizatii pe care au primit-o deja in tara de origine si a unei simple notificari trimise Bancii Nationale a Romaniei.

Autorizarile si cerintele privind capitalul sunt reglementate de BNR si difera in functie de tipul de autorizare. Astfel, un IFN cu sediul in UE, care doreste sa intre pe piata romaneasca are doua optiuni: fie sa deschida o sucursala, iar in acest caz procedura consta intr-o simpla notificare la BNR si reglementarea cade in sarcina bancii centrale din tara de origine, fie sa infiinteze o companie subsidiara, iar in acest caz procedura este de durata, insemnand autorizarea revine integral BNR si capitalul minim este de 200 mii euro.

Capitalul minim pentru o subsidiara a unei banci este de 10 milioane euro. Totodata, bancile au o supraveghere mai stricta, costuri administrative mai mari si obligatii de raportare mai severe.

De asemenea, bancile trebuie sa constituie rezerve minime obligatorii la banca centrala, in timp ce IFN-urile nu au aceasta obligatie.

In registrul BNR figureaza in prezent, la credite nebancare de consum, sapte IFN-uri: Simplu Credit, IFN Fingroup Credit, TBI Credit, Provident Financial, Lauren Finance, International Financial Services, Swiss Invest.

Avantaje si dezavantaje ale bancilor si IFN-urilor

In general, bancile au un avantaj competitiv fata de IFN-uri, datorita structurii de finantare care este in general mai ieftina, chiar si in conditiile rezervelor obligatorii. Bancile isi pot finanta operatiunile cu depozite ieftine atrase de la persoane fizice si firme, in timp ce IFN-urile se bazeaza mai ales pe capitalul propriu si pe liniile de credit luate de la banci. Totusi, IFN-urile au avantajul ca pot oferi servicii mai flexibile si credite rapide.

Avand in vedere ca IFN-urile se pot constitui mai usor decat o banca, pot aparea si cazuri de IFN-uri infiintate de persoane asupra carora pot fi ridicate semne de intrebare. Acestea lucreaza cu personal neprofesionist sau au comportament netransparent, cu precadere in cazul creditelor de consum.

Pentru a evita suprinzele neplacute atunci cand iau imprumuturi de la IFN-uri, clientii trebuie sa verifice identitatea actionarilor, sa compare costurile si conditiile oferite cu cele ale bancilor sau ale altor IFN-uri si sa citeasca atent contractul si documentatia de credit inainte de a semna. 

Creditele nebancare oferite de IFN-uri isi au rostul lor, in sensul in care ai putine variante de a obtine bani intr-un timp relativ scurt. Nu poti obtine un imprumut de la o astfel de societate nebancara in orice conditii. Exista un stamdard minimal pe care doritorul trebuie sa-l indeplineasca daca doreste sa acceseze un credit nebancar in regim de urgenta. 

Pe langa aceste limitari la creditele nebancare, trebuie sa tineti cont ca sumele acordate prin imprumuturile nebancare de urgenta sunt mici, astfel ca aceste institutii isi acopera intr-un fel pierderile inevitabile prin dobanzile mari pretinse. 

In concluzie, partea cu neverificarea la Biroul de Credite a rauplatnicilor bancilor este oarecum utopica, in sensul ca toate societatile nebancare verifica bonitatea clientilor, inclusiv prin Biroul de Credite, insa, in functie de situatiile intalnite, iti pot acorda sau nu creditul nebancar dorit de consumator.

In alta ordine de idei, in anul 2013, creditele nebancare si-au diminuat amploarea, fapt ce semnifica o imbunatarile a nivelului de trai al populatiei. In masura in care pe timp de criza, piata imprumuturilor nebancare prezinta o ascensiune evidenta, ar trebui sa ne bucure intr-un fel reactia populatiei in raport cu creditele nebancare, avand in vedere aceasta oglindire a evolutiei economice. 

Postări populare de pe acest blog

Imprumuturi rapide intr-o ora de la accesare

Simplu si rapid cu dobanda 0

Credite doar cu buletinul de la amanet